Reprezentanta HyundaiNoutăți Hyundai Motorsport si-a atins obiectivele in Raliul Estoniei
Noutăți - Hyundai Motorsport si-a atins obiectivele in Raliul Estoniei - hyundaidibas

Hyundai Motorsport si-a atins obiectivele in Raliul Estoniei

Data publicarii: 24/07/2023
Ultima actualizare: 24/07/2023
  • Hyundai Motorsport a avut doua echipaje pe podium in Raliul Estoniei, etapa a opta din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC);
  • Echipajul Thierry Neuville/ Martijn Wydaeghe a incheiat etapa pe locul secund, Esapekka Lappi/ Janne Ferm pe al treilea, iar Teemu Suninen/ Mikko Markkula a incheiat primul raliu in cadrul echipei pe pozitia a cincea in clasamentul general.

Hyundai Motorsport a incheiat Raliul Estoniei, etapa a opta din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), cu trei echipaje in top cinci, doua dintre ele clasandu-se pe podium. Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe au incheiat pe locul secund, echipajul belgian find urmat de colegii lor, Esapekka Lappi si Janne Ferm. Teemu Suninen si Mikko Markkula au incheiat primul raliu in cadrul echipei pe pozitia a cincea in clasamentul general.

Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe au avut o evolutie constanta pe tot parcursul acestui final de saptamana si au incheiat 12 probe speciale in top trei. Pilotul belgian a incheiat in Power Stage cu al cincilea timp si a mai castigat un punct suplimentar. Cu un total de 112 puncte, Neuville ocupa acum pozitia a treia la general.

„Sunt foarte multumit pentru ca ne-am clasat pe podium. Este cea mai buna motivatie pentru mine si pentru echipa. Niciodata nu am mers atat de tare intr-un raliu pe macadam. Am reusit sa obtinem rezultate bune pe aceasta suprafata si astept acum cu nerabdare cursa din Finlanda. Este evident ca am realizat progrese si, in plus, stim acum si ce este necesar sa schimbam. Am mers tare, nu am facut greseli si sper sa ne luptam pentru un loc pe podium si in etapa urmatoare”,a declarat Thierry Neuville.

Esapekka Lappi si Janne Ferm si-au aparat pozitia treia pana la final si au obtinut cel de-al patrulea podium cu Hyundai Motorsport. Echipajul finlandez a castigat trei puncte suplimentare, dupa ce s-a clasat pe pozitia a treia in Power Stage.

„A fost un weekend foarte bun pentru noi. Toata echipa a depus eforturi in cadrul testelor si in ceea ce priveste dezvoltarea masinii, fiind evident ca ne indreptam in directia potrivita. Sunt necesare imbunatatiri, dar sunt multumit cu evolutia noastra”,a mentionat Esapekka Lappi.

Teemu Suninen si Mikko Markkula au impresionat la prima lor participare in cadrul echipei Hyundai Motorsport cu un model din categoria Rally1. Echipajul finlandez s-a clasat pe locul al cincilea la general si este pregatit pentru cursa de casa, care se va desfasura la inceputul lunii august.

„Este un sentiment special sa inchei raliul cu un rezultat atat de bun. Sunt sigur ca si Craig Breen a fost alaturi de mine si de acolo de sus a avut grija ca totul sa fie in regula. Mi-as fi dorit sa ii dedic un podium, dar nu am reusit aici. A fost un raliu cu multe emotii pentru mine si as vrea sa multumesc tuturor celor din echipa Hyundai Motorsport. Am facut progrese de la o proba la alta si asta este cel mai important. Sunt recunoscator pentru ajutorul primit si astept cu nerabdare urmatorul raliu”,a declarat Teemu Suninen.

Echipa Hyundai Shell Mobis World Rally Team si-a atins obiectivele in Raliul Estoniei si se afla pe locul secund in clasamentul constructorilor cu un total de 274 de puncte.

„A fost important pentru noi sa avem un raliu fara probleme si exact asa a fost in Estonia. Am profitat de pregatirea excelenta inaintea acestei etape, iar la final am avut trei echipaje in top cinci. Ii felicit pe Thierry, Martijn, Esapekka si pe Janne pentru performanta incredibila. Teemu si Mikko au avut multe de invatat si au incheiat cu succes raliul. Astept cu nerabdare sa vedem ce vom putea realiza in Finlanda, dupa evolutia buna din acest sfarsit de saptamana”,a adaugat Cyril Abiteboul, directorul Hyundai Motorsport.

Raliul Finlandei, urmatoarea etapa din Campionatul Mondial de Raliuri, se va desfasura in perioada 3 – 6 august.

Clasament Raliul Estoniei 2023:

1

K. Rovanperä

J. Halttunen

Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid

2:36:03.1

2

T. Neuville

M. Wydaeghe

Hyundai i20 N Rally1 Hybrid

+52.7

3

E. Lappi

J. Ferm

Hyundai i20 N Rally1 Hybrid

+59.5

4

E. Evans

S. Martin

Toyota GR Yaris Rally1

+1:06.8

5

T. Suninen

M. Marrkula

Hyundai i20 N Rally1 Hybrid

+2:21.1

6

P. L. Loubet

N. Gilsoul

Ford Puma Rally1 Hybrid

+3:09.9

7

T. Katsuta

A. Johnston

Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid

+3:10.2

8

O. Tänak

M. Järveoja

Ford Puma Rally1 Hybrid

+6:25.6

9

A. Mikkelsen

T. Eriksen

Škoda Fabia RS

+9:54.1

10

S. Pajari

E. Mälkönen

Škoda Fabia RS

+10:03.8



Clasament general constructori (dupa Raliul Estoniei) – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC):

1Toyota Gazoo Racing World Rally Team
331 puncte
2Hyundai Shell Mobis World Rally Team
274 p
3M-Sport Ford World Rally Team
195 p


Clasament general piloti (dupa Raliul Estoniei) – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC):

1K. Rovanperä170 puncte
2E. Evans
115 p
3T. Neuville
112 p
4O. Tänak
104 p
5S. Ogier
98 p
6E. Lappi
87 p
7D. Sordo          
46 p
8T. Katsuta
41 p
9P.L Loubet
28 p
10C. Breen
19 p